În noiembrie 2002 a avut loc întâlnirea statelor membre la Praga. Scopul acestui summit era extinderea alianței. Voiau să includă noi state, printre care și noi. Decizia a fost bazată pe poziția geografică și pe puterea militară. Criteriile pentru aderare implică și probleme economice. Totodată, valorile occidentale despre libertate și democrație erau importante. Doar așa statele membre s-ar fi implicat în protejarea țării noastre în cazul unui atac. S-au pus întrebări cu privire la corupție. De asemenea, lipsa unui regim echitabil pentru restituirea proprietăților confiscate în regimul comunist și xenofobia extremei drepte au fost două probleme importante.
Au apărut deja numeroase informații despre Klaus Iohannis ca Secretar General NATO. Încă de la aderare, România a fost privită drept un aliat de nădejde. Foarte puține persoane își mai amintesc momentul candidaturii și etapele parcurse. De aceea, o scurtă incursiune în acest moment istoric este importantă.
Analizarea aderării de către statele membre
România împărtășea valorile occidentale ale democrației și libertățile. Doar că acestea nu erau exprimate adecvat în politicile guvernamentale pe parcursul ultimului deceniu. Președintele Ion Iliescu și Prim-ministrul Adrian Năstase au demonstrat angajamentul față de aceste valori comune. Au abordat fiecare problemă înainte de noiembrie.
Guvernul era puțin în urmă în atingerea punctelor cerute. România a fost admisă totuși în NATO. Alianța a beneficiat strategic de această aderare. Reformele căutate puteau avea loc mai repede cu noi în pactul occidental.
Într-adevăr, lăsarea României în afara structurilor democrațiilor occidentale nu va promova schimbări pozitive în țară — ar putea să le întârzie — în timp ce îmbrățișarea fermă a României în brațele NATO va facilita schimbări mai imediate și pozitive. Această îmbrățișare ar trebui să se bazeze pe înțelegeri ferme cu privire la exact ce se cere de la România, cu repere de timp pentru a încuraja reforma – aderarea condiționată de performanța actuală.
Importanța strategică a României
Există motive geografice și militare pentru a admite România și Bulgaria în NATO. Au avut loc evenimentele din 11 septembrie 2001. S-a constatat atunci nevoia unei coaliții largi contra terorismului. Dintre toate statele candidate, România putea contribui eficient la obiectivele NATO prin forțele militare semnificative. Acestea își demonstrau capacitatea și disponibilitatea constantă. Se implicau în operațiuni de construire și menținere a păcii.
România era în prima linie în conflictele din Europa de Sud Est. Participa la SFOR și KFOR cu 300 de militari. A contribuit la stabilitatea din Kosovo prin rolul activ în misiunea Amber Fox din Macedonia.
De asemenea, a participat ca forță multinațională în Afganistan. A oferit comandamentului american Enduring Freedom un batalion de infanterie de 400 de soldați. Totodată, am avut acolo o unitate de 46 de specialiști în război antinuclear, antichimic și antibacteriologic.
Geografic, alături de Bulgaria oferim coerență strategică NATO. Legăm Europa Centrală de Grecia și Turcia. Astfel, se crează o zonă de securitate și stabilitate. Aderarea a redus potențialul de conflict al zonei. În plus, a dat un impuls integrării europene. Extinderea în Estul Europei oprește fluxul de crime organizate și activități teroriste din Asia Centrală și Caucaz. Sunt întărite patrulele de frontieră și alte activități importante în acest sens.
Alianța are aici o bază de lansare fiabilă pentru traficul aerian, maritim și terestru către Asia Centrală. Facilitățile portuare și aeroportuare își dovediseră deja utilitatea în campania din Afganistan.
Reforma militară a dus la reducerea dimensiunii armatei cu 50% în 1989. Au crescut cheltuielile pentru apărare. Totodată, s-a redus dependența de recruți. Acordul privind Statutul Forțelor cu SUA a fost semnat pe 30 noiembrie 2001. A apărut astfel cadrul legal pentru tranzitul forțelor americane pe teritoriul nostru. S-au acordat coridoare aeriene și drepturi de aterizare, dar și alte facilități de tranzit și informare.
La momentul aderării, România nu avea conflicte cu nicio altă țară. Grecia și Turcia au susținut activ aderarea la NATO. În viziunea lor, Alianța avea nevoie de o dimensiune sudică. Doar așa puteau completa viziunea unei Europe întregi și libere. Concret, aceste state considerau că doar așa ar fi posibilă pacea. La nivel strategic, dezbaterile au fost simple. NATO beneficia de pe urma aderării României.
